Pilotul și copilotul unui echipaj ungar, răniți la Transilvania Rally!

Pilotul și copilotul unui echipaj ungar, răniți la Transilvania Rally!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pilotul și copilotul unui echipaj din Ungaria care participă, sâmbătă, la Autoworld Transilvania Rally au fost implicați într-un accident în timpul unei probe în zona Tarnița, județul Cluj, și au fost transportați la spital, fiind în afara oricărui pericol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ofițerul de presă al Autoworld Transilvania Rally, Irina Mancaș, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că echipajul 324, format din pilotul Kohazi Karoly și copilotul Soos Istvan, aparținând clubului Maxx Racing din Ungaria, a fost implicat într-un accident în cadrul unei probe PS 4 desfășurată în zona Tarnița, județul Cluj, mașina lor ieșind în decor.

„Pilotul a suferit un traumatism cranio-cerebral ușor, cu pierdere de memorie, dar și-a revenit imediat. Și copilotul a fost rănit ușor. Ambii au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Cluj-Napoca și se află în afara oricărui pericol”, a spus Mancaș.

Potrivit acesteia, proba a fost întreruptă în urma accidentului, dar continuă în regim de etapă până la startul probei următoare.

Echipajul ungar conducea un autoturism BMW T3.

La Autoworld Transilvania Rally participă 57 de echipaje.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×